Câteva din principalele lucrări SCRISE DE JAKOB
LORBER PRIN DICTEU DIVIN

          MAREA EVANGHELIE A LUI IOAN, 10 volume a câte 500 pagini.
Încununarea descrierii vieții lui Iisu.s și totodată principala operă a Noii Revelații. Conține pentru prima oară pe acest pământ o descriere amănunțită, aproape zi de zi, a tot ce a făcut Iisu.s în cei trei ani ai misiunii sale pe pământ, cât a peregrinat prin țară dintr-un loc în altul. În aceasta operă se dezvăluie pentru întâia dată pe acest pământ secretul personalității lui Iisus Cristos și adevărata învățătură Dumnezeiască a Mântuitorului.
          CASA DOMNULUI, 3 volume a câte 500 de pagini.
Geneza lumii spirituale, nașterea lumii materiale, crearea omului și preistoria omenirii până la potop.
          TINERETEA LUI IISUS, 430 pagini.
Evanghelia, nou revelată și completă, a lui Iacob despre nașterea și copilăria lui Iisus.
          EPISCOPUL MARTIN, 496 pagini.
O călătorie pe lumea cealaltă.
          DIN IAD PÂNĂ LA CER, 2 volume a câte 520 pagini.
O descriere a vieții tainice de pe lumea cealaltă a lui Robert Blum, care a fost împușcat în anul 1848.
          SOARELE SPIRITUAL, 2 volume a câte 540 pagini,
O operă despre corespodențele care au existat cu lumea cealaltă. Aici se explică legăturile care există între lumile vizibile ale universului material și lumile invizibile ale universului spiritual
          SOARELE NATURAL, 320 pagini.
Opera aceasta face pentru prima dată o descriere exactă a configurației și a esenței soarelui nostru, și reușește o descriere pertinentă a esenței luminii și a forței sale tainice.


Mergi înapoi la cuprins